Oracolele Cupei Mondiale

Translated into Romanian (Original version)


Vă amintiți de caracatița Paul? A fost vedeta Cupei Mondiale în 2010, fiind în stare să ghicească câștigătorul meciurilor echipei germane. A ghicit, de asemenea, câștigătorul finalei. Cariera sa a început cu Euro 2008 și l-am putut vedea prezicând corect 11 din 13 meciuri. Obișnuia să aleagă între două cutii conținând alimente cu steagurile naționale ale fiecărei echipe implicate în fiecare meci. Din păcate, el a murit la sfârșitul anului 2010.

Paul nu a fost singurul. Chiar și Harry Crocodilul a ghicit câștigătorul Cupei Mondiale din 2010. Mai mult, el a fost capabil să prezică două rezultate consecutive ale Alegerilor Federale Australiene. Cu toate acestea, el nu a avut șarmul caracatiței germane. Și nici Mani, un papagal din Singapore care a ghicit toate sferturile și semi-finalele Cupei Mondiale din 2010 nu a făcut-o mai bine, pentru că nu a reușit să ghicească învingătorul dintre Spania și Olanda care va ajunge în finală.

De la plecarea prematură a lui Paul, a existat o mare concurență pentru cine va prelua coroana. În timpul Euro 2012, erau trei animale care jucau acest joc: Citta, un elefant indian care trăia într-o grădină zoologică din Cracovia, Polonia. Fred, dihorul ucrainean, care poate fi urmărit pe Twitter. Și Funtik, porcul ghicitor ucrainean capabil să prezică în mod corect 2 din 3 meciuri.

Cine va lua locul caracatiței Paul în timpul următoarei Cupe Mondiale? Va fi papagalul binecuvântat de Papa Francis în Piața Sfântul Petru, acum un star al postului național public de televiziune italian? Sau va fi Nelly, elefantul german care a prezis corect rezultatele a 30 din 33  de partide de până acum? Și, desigur, nu subestima puterile psihice ale puiului de panda susținut de mass-media publica din China.

Papagalul italian numit Amore (dragoste, în italiană) îşi dă predicția prin alegerea steagului echipei câștigătoare de pe un teren de fotbal în miniatură. Nelly preferă să prezică învingătorii lovind o minge în una dintre plasele cu steagurile țărilor concurente plasate în fața lor. În schimb, în timpul meciurilor din grupe, puiul panda ghicește rezultatul meciurilor prin alegerea alimentelor din cutii marcate cu steaguri și,  în rundele eliminatorii, prin urcarea într-un copac care arborează un steag.

Dumneavoastră aveţi un animal de companie?
Ar putea el sau ea să se descurce mai bine? Cum?
Dă-i o șansă!

by Claudia Halas

2803 Votes
#4 of #1440 in the World
#1 of #34 for Romanian



Go to the ranking page for Romanian

Can you translate better?

Join the challenge